luni, 8 martie 2010 | By: Andremis

Panoul publicitar








Tanti Crina îşi sărută fiica apoi se îndreaptă spre primul tramvai din periferie. Îl aşteaptă în staţia plină de beri sparte, seringi, prezervative, sânge şi de alte zeci de suflete ce merg spre centru pentru a munci.
E 8 Martie. Tanti Crina nu ştie sau... nu are şansa să ştie. După mai bine de două ore ajunge la sediul firmei la care lucrează de doisprezece ani ca femeie de serviciu. Intră în cabina ei de lucru, mică cât un lift de bloc. Transpirată, se aşează pe scaun, pentru a-şi trage răsuflarea.
În şapte minute iese din cabina de lucru cu toate cele necesare pentru a spăla pe jos, chiar dacă ultima dată când a spălat a fost acum paisprezece ore, după ce au plecat toţi angajaţii.
Se face ora opt. Şeful firmei în noul lui costum intră pe hol. Se uită la ea în timp ce îşi întoarce florile, iar ea îi zâmbeşte ca o slugă spunându-i cele necesare. El, după ce se uită fugitiv la ea, îi dă din cap sec şi primeşte un telefon : „La mulţi ani doamna Crina Vintache ! (ea uitându-se în urma lui crezând că ...) vă aşteptăm azi la ora trei pentru o mică petrecere.” În timp ce face mişcare prin interiorul firmei pentru a nu fi acuzată că nu munceşte, tot aude urări de ziua femeii, piţigăieli mondene, sunete prea feminine, urări a unor bărbaţi ce nu au avut timp să îşi cunoască colegele căsătorite.
În pauza de masă, tanti Crina se duce în cabina ei, scoate iaurtul încălzit şi colacii uscaţi, apoi se aşează pe scaunul ghemuit de atâtea lucruri.
Oare la ce se gândeşte ? La câţi şefi cunosc numele femeilor de serviciu, sau câţi din ei îşi amintesc că şi ele sunt femei ? În niciun caz dragii mei curioşi. Oricum sunt multe femei de serviciu care poartă nume de prinţese.
În timp ce mânâncă iaurt cu aceeaşi linguriţă metalică de doi ani, nu se gândeşte la 8 martie ci la fetiţa ei Delia de şaptesprezece ani care i-a oferit un mărţişor, acelaşi de anul trecut, acum câteva zile.
Îşi spune în timp ce se uită la oglinda de pe uşă : “Şi ce dacă e acelaşi mărţişor ? Ehe, important e să fiu sănătoasă şi să mă pot bucura în fiecare zi de fetiţa mea. La ce bun atâta bogăţie ? Nicio hârtie nu mă poate îmbrăţişa ca fetiţa mea dulce Delia ! …”. După ceva timp dă din cap în timp ce muşcă din covrig asigurându-se că va cumpăra o maşină de spălat, dar nu în rate.
Ajunge la ora zece seara în staţie, trece pe lângă panoul publicitar aproape de blocul ei unde erau agăţate nişte covoare apoi intră în casă şi este îmbrăţişată de Delia, după ce îi oferă o garoafă.
Acel panou e unul din panourile publicitare uriaşe din periferia oraşului ce au fost instalate acum câţiva ani doar cu scopuri politice apoi nu au mai fost utilizate decât de copii ca loc de joacă sau de oameni în scopuri casnice.
După cinsprezece ani, în aceeaşi zi de 8 Martie, bagă hainele în maşina de spălat, apoi iese din garsonieră pentru a se îndreaptă spre staţia de tramvai.
Când termină de coborât scările blocului vede o altfel de lumină ce vine din stradă. Când se apropie de ea vede panoul publicitar încărcat de lumină şi cu text pe el :

„La Mulţi Ani de 8 Martie tuturor Femeilor de serviciu. La Mulţi Ani Femeilor de serviciu ce au de crescut copii ; La Mulţi Ani Femeilor de serviciu din universităţi ce visează ca măcar nepoţii lor să ajungă la facultăţi ; La Mulţi Ani tuturor Femeilor de serviciu din instituţii ce sunt condamnate să se mişte mereu pentru a nu li se scade micul salariu pentru că nu îşi fac datoria ; La Mulţi Ani tuturor Femeilor de serviciu ce lucrează în căminele studenţeşti şi care în fiecare zi fac acelaşi lucru ; La Mulţi Ani tuturor Femeilor de serviciu ce sunt obligate să zâmbească doar când sunt controale ; La Mulţi Ani Femeilor ce lucrează în uzine industriale sau în mari centre comerciale unde mereu riscă să fie concediate datorită efortului greu pe care îl depun ; La Mulţi Ani Femeilor de serviciu ce lucrează în bănci şi sunt obligate să se uite numai în jos ; La Lulţi Ani Femeilor de serviciu din cluburi şi baruri ce curăţă sticlele sparte de noi, cei care nici măcar nu le vedem ; La Mulţi Ani Femeilor de serviu ce vor să facă cursuri dar nu au timp pentru a îşi schimba locul de muncă ; La Mulţi Ani Femeilor de serviciu ce ştiu că vor munci până la pensie etc. Acest panou publicitar este finanţat de un om de success a cărei mamă este femeie de serviciu. La Mulţi Ani Mamă ! (Delia Enache)”.


Cred că va imaginaţi cât de bucuroasă a fost, mai ales că şi celălalte panouri care luminau periferia aveau acelaşi mesaj, primind şi telefon de la fiica ei Delia plecată pe un alt continent. Însă, a avut grijă să nu întârzie la serviciu.
Portarul de la intrare, după mai bine de treizeci de ani, pentru prima dată îi spune La mulţi ani, respectiv şi şeful ei oferindu-i un buchet de flori.
Ideea de a cumpăra spaţiu publicitar în periferie şi nu în centru, a inspirat şi alţi oameni de succes de a investi în asemenea locuri prin campanii civice evoluând în următoarele luni, spre campanii strict publicitare.
După mai bine de un an, tanti Crina, care avea acum bani din ce trăi dar ea atât ştia să fie, femeie de serivicu, nu mai era nevoită să meargă două ore jumătate până la firmă şi cinci minute, deoarece firma la care lucra îşi deschise un sediu în periferie, ca multe alte firme.





Mulţumesc pentru că aţi citit povestirea lunii Martie 2010 !






P.S. : Sunt multe femei de serviciu care poartă nume de prinţese şi care ascund în ele vise de care prinţele nu au auzit niciodată !

Autor povestire : Andremis

Banner povestire : Andremis


Povestirea lunii Aprilie 2010


Povestirea lunii Februarie 2010





© www.andremis.blogspot.com 2010


Site Cv Cultural

6 comentarii:

Gabitza spunea...

am avut ceva de invatat, chiar daca sunt femeie, si apropo: povestea e adevarata? pt ca finalul este f frumos, felicitari

Toto spunea...

Poetule, acest post este PREA BAZAT!
Bravo!!!
Super super tare!

Asa trebuie privite lucrurile, nu ca si cum am fi niste animale care ne subminam in mod continuu si reciproc.

Inca o data, FELICITARI!!!

oana spunea...

Din pacate in realitate, finalul nu este valabil, dar e f frumos si pozitiv...macar asa sa aiba si saracele femei de serviciu parte de un happy end...felicitari Alex...

Bogdan Soltuzu spunea...

Foarte interesanta ideea ta Alex. Tine-o tot asa!

Anonim spunea...

Mereu m-am intrebat de ce multe victime uitate nu au si ele un mic monument. Cele ale ciumei de prin sec 19, moldovenii care au fost facuti sclavi de catre tatari, victimele piratilor musulmani din Mediterana, victimele crucidelor, imi aduc aminte ca in evul mediu au fost trasi in teapa 7 calugari valahi sau moldoveni ca au trecut la protestanism.

Anonim spunea...

super tare povestioara,m-a impresionat si am si varsat cateva lacrimi,foarte frumos,felicitari

Trimiteți un comentariu

sinceri versus siceritate